Dialogul cu personalul

Informati personalul de la recoltare daca urmati vreun tratament.

Medicamentele pentru: HTA, Diabet Zaharat, anticonvulsivante, hormonii, medicamentele psihotrope, antibioticele influenteaza rezultatul testelor de laborator.

Interpretarea rezultatelor se face doar de catre medic in context clinic!

Reguli de recoltare - sange

INAINTEA RECOLTARII

- Recoltarea sangelui se face dimineata pe stomacul gol, la cel putin 12 ore dupa ultimul consum de alimente si lichide indulcite. Nerespectarea acestor indicatii duce la vicierea rezutatelor analizelor, facandu-le inutilizabile pentru diagnostic.

- Pentru preintampinarea accidentelor in timpul recoltarii, pacientii sunt sfatuiti, sa declare inaintea recoltarii, daca sufera de boli cardiovasculare sau de epilepsie, daca au avut lesinuri in antecedente, si, in cazul pacientelor, daca sunt gravide.

IN TIMPUL RECOLTARII

- Recoltarea sangelui se face prin punctia bratului pacientului in pozitie sezanda, semisezanda sau culcata, functie de starea de sanatate si varsta acestuia; in special persoanelor predispuse la lesin li se va recolta sangele in pozitia culcat;

- In cazul recoltarii sangelui copiilor mici, parintii trebuie sa urmeze indicatiile personalului si sa ajute la imobilizarea copilului, pentru a evita riscul de accidentare;

- Chiar daca putin probabila, poate fi necesara repetarea punctionarii. Si cel mai calificat si experimentat personal de recoltare nu poate evita in anumite situatii repetarea punctionarii, cel mai probabil in cazul persoanelor cu vene subtiri, fragile sau punctionate repetat, persoanelor supraponderale, sau copiilor foarte mici, sau in cazul intreruperii recoltarii inaintea de obtinerea cantitatii necesare de sange.

DUPA RECOLTARE

- Dupa recoltarea probei de sange pacientul va ramane intins pana la disparitia oricarui simptom precum ameteala sau slabiciune, dupa care va comprima cu tamponul locul intepaturii circa 15 minute, si nu va parasi laboratorul, pana cand asistenta de serviciu nu ii va confirma, ca nu mai exista risc de sangerare. In tot acest timp este contraindicata flexia antebratului pe brat, pentru a nu se produce hematoane.

PRELUAREA PROBEI

Serul sau plasma trebuie separate fizic de celulele sanguine cat mai repede posibil, pentru a nu exista riscul producerii unor rezultate eronate; se recomanda astfel o limita maxima de 2 ore din momentul recoltarii probei.

Un contact mai redus cu celulele sanguine (<2 ore) este recomandat pentru potasiu, ACTH, cortizol, catecolamine, acid lactic si homocisteina.
Studiul efectuat de Laessig si colaboratorii sai a indicat faptul ca 17 analiti nu au fost afectati de un contact prelungit al serului cu celulele sanguine (timp de 48 ore la temperatura camerei): albumina, fosfataza alcalina, ALT, bilirubina, calciu, colesterol, CK, creatinina, magneziu, fosfor, proteine totale, trigliceride, T3, T4, uree, acid uric. Pe de alta parte, rezultatele au fost semnificativ alterate in cazul urmatorilor analiti:
- timp de contact ~ 2 ore: glucoza (scade), potasiu (creste), LDH (creste);
- timp de contact ~ 8 ore: sideremie (creste).

Intr-un studiu mai recent, Zhang si colaboratorii sai au evaluat stabilitatea a 63 analiti in serul care a ramas timp de 24 ore in contact cu celulele sanguine. S-a stabilit ca serul trebuie separat in 3 ore pentru glucoza, potasiu si fosfor si in 6 ore pentru albumina, bicarbonat, clor, peptid C, HDL colesterol, sideremie si proteine totale. Ceilalti analiti au fost stabili timp de 24 ore in serul separat. Acest studiu demonstreaza faptul ca laboratoarele trebuie sa revizuiasca stabilitatea analitilor testati, pentru a reduce numarul respingerilor nenecesare de probe, in cazurile in care transportul de la punctele de recoltare este prelungit.

Refrigerarea probelor de sange inhiba metabolismul celulelor sanguine si stabilizeaza anumiti constituenti termolabili. Nu se recomada ca probele de sange integral sa fie refrigerate decat daca exista recomandari specifice in acest sens. Astfel, este contraindicata refrigerarea in cazul probelor pentru determinarea potasiului, deoarece temperatura scazuta inhiba glicoliza si favorizeaza eliberarea potasiului din celule, obtinandu-se astfel rezultate fals crescute. Pe de alta parte, probele din care se vor testa ACTH, PTH, acid lactic, catecolamine si gastrina vor fi racite prin plasarea intr-un recipient ce contine un amestec de apa cu gheata.

Reguli de recoltare - urina

 

- Folositi exclusiv recipienti speciali, sigilati, de unica utilizare, recomandabil, de la punctele de recoltare; in acest fel evitati vicierea rezultatului analizelor.
- Efectuati recoltarea din prima urina a diminetii.
- In cazul uroculturii, recoltarea trebuie facuta dimineata, din prima urina a zilei, dupa toaleta prealabil a zonei genitale; incepeti recoltarea urinei dupa eliminarea unui prim jet.

- Se aduce la laborator in maximum 2h de la recoltare. Daca timpul se prelungeste proba de urina se pastreaza la frigider.

Reguli de recoltare - urina din 24 de ore

Instructiuni recoltare pentru teste efectuate din urina din 24 de ore (calciurie, glicozurie, uree urinara, magneziu urinar, fosfor urinar, acid uric urinar, clor urinar, sodiu urinar, potasiu urinar).

In dimineata respectiva, pacientul urineaza si nu retine aceasta urina. Apoi, colecteaza intr-un vas curat de 2-3 litri, toate emisiile de urina, pana in dimineata urmatoare, inclusiv. Se omogenizeaza (prin agitare) urina recoltata, se masoara intreaga cantitate si se retine aproximativ 100ml, in recipient de plastic de unica folosinta pentru urina. Proba se pastreaza la +2°C - + 8°C, in timpul colectarii si ulterior.

Proba trebuie adusa la laborator imediat dupa recoltare!

 

ATENTIE

Nu atingeti partea interioara a recipientului sau capacului! Astfel contaminati proba.
Pentru determinarea calciului urinar, recipientele se pun la dispozitie de catre laborator.
Notati volumul urinar emis in 24/h si recoltati intr-un recipient de unica folosinta 10 ml urina pe care sa il aduceti la laborator.

Recoltarea exudatului faringian

Daca vi s-a recomandat exudat faringian, nu consumati nimic si nu va spalati pe dinti in dimineata respectiva, nu consumati tablete antiseptice (Faringosept, Strepsils, etc) in cursul serii si a diminetii.

Recoltarea materiilor fecale

Recoltarea materiilor fecale se face în recipiente specializate, numite coprocultoare (obtinute de la sediul laboratorului). Examenul coproparazitologic impune recoltarea fecalelor în coprocultorul fara mediu de cultura. Acest examen necesita repetarea lui la intervale de câteva zile deoarece ouale, chistele sau larvele unor paraziti nu se elimina zilnic.

Examenul coprobacteriologic (coprocultura) necesita recoltarea materiilor fecale fie în coprocultorul fara mediu de cultura, fie în coprocultorul cu mediu de cultura (atunci când materiile fecale nu pot fi aduse la laborator într-un interval de 30-60 minute de la recoltare).

Recoltarea materiilor fecale pentru testul de digestie necesita o dieta speciala prealabila care ne va fi comunicata de medicul trimitator sau de catre personalul laboratorului. Pentru depistarea hemoragiilor oculte, deoarece se foloseste o metoda imunologica, nu este necesara o restrictie alimentara.

TOP